7 mai 2019

Picuri de ploaie

Nu mi-a placut niciodata ploaia. Deloc. 

Copil fiind, insemna sa stau in casa. Si asta nu avea cum sa ma bucure. Tin minte cum tot mergeam la geam sa vad daca s-a oprit, ca sa alerg apoi pe scarile celor 3 etaje pana in spatele blocului. Acolo incepeau, cu si mai mare veselie, jocurile pe care si astazi mi le amintesc: de la sotron, saritul elasticului, tarile, ratele si vanatorii, lapte gros, pana la "geami-geami", hotii si vardistii, tara tara-vrem ostasi sau sticluta cu otrava.

Cum sa imi fi placut ploaia, cand aveam atatea de facut afara?

Nici cand am mai crescut nu m-am indragostit de ploaie. Totusi, romantica din fire, m-am straduit sa vad dincolo de norii gri, sa aud mai departe de tunetele asurzitoare si sa simt mai presus de stropii reci.

Astfel, bucuria saritului in balti am simtit-o odata cu fetita mea. Nu mai era balta in care sa nu fi ramas urmele talpilor noastre saltarete si nici loc de explorat unde sa nu fi alergat, razand cat puteam de tare, in timp ce norii continuau sa se ciocneasca. 

Abia atunci am inteles cat mi-a lipsit acel efect de purificare al ploii. Cate dureri ar fi putut sterge acei picuri si nu i-am lasat. 

Asa ca, ploaie sau Soare, cu sufletul deschis si de la cine nu te astepti, inveti sa te bucuri de lucrurile marunte ca sa le poti imbratisa ulterior pe cele marete.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu