Acasa de Sarbatori

Ne bucuram de fiecare data cand reusim sa ajungem la Onesti sa ii vedem pe bunici. Se intampla rar, poate o data sau de doua ori pe an. Drumul e foarte lung, mai ales cu doi copii energici in spate.

De data aceasta, am hotarat sa plecam noaptea, sperand ca vor dormi si ni se va parea tuturor ca orele au trecut mai repede. A functionat! Cand nu au dormit, ne-au ajutat cartile si diferitele activitati pregatite.

Bucuria revederii face ca fiecare kilometru parcurs sa merite. De cum a intrat, Sebastian a inceput explorarea, apoi amandoi s-au bucurat de cadourile primite de la bunici si s-au jucat pana am luat masa de pranz impreuna.

In ciuda prognozei meteo, vremea a fost frumoasa si am putut sa ne petrecem timpul in natura, in parc, sa alergam, sa mai consumam din energie.

Am trait emotionata clipele in care Sara a vopsit oua cu mama, cand povesteau despre traditii, si asta pentru ca imi dadeam seama cat de pretioase vor deveni aceste amintiri pentru fiecare dintre noi! 

Concentrata si foarte implicata, Sara aseza cu grija fiecare ou si zambea multumita de rezultat. Il striga pe Sebastian, sa ii arate, iar el exlama un “wow!” care facea cat toate aprecierile posibile.

Noi o priveam si ne intrebam, din nou, “cand a crescut, cum de e asa mare?”

Si, daca e vorba de traditii, a fost o implinire sa pot participa alaturi de parinti la slujba de Inviere. 

De fiecare data, sentimentul este coplesitor cand sute de oameni, tinand lumina sfanta, intr-un glas, rostesc “Adevarat a Inviat!”

Ma uitam la parinti si ma simteam recunoascatoare sa ii am, sa pot fi si anul acesta cu ei, pentru zilele speciale cu copiii, ce stiu ca le umplu sufletul de incantare.

Sarbatoarea a insemnat familie, regasire, armonie, iubire si voie buna.

Am savurat si momentele doar pentru noi doi, atat de asteptate si necesare. Fie ca a fost vorba de un simplu film pe Netflix sau plimbari “ca odata”, bateriile s-au reincarcat (majoritatea lucrurilor ce inainte de copii par banale, acum sunt ca o gura de aer proaspat).

Realizam ca formam aceeasi echipa unita, puternica si, tinandu-ne de mana, pornim spre casa.

Râsul copiilor rasuna, iar Sebastian ma striga: “mami, uite!” Se tin de mana si ochii le sclipesc de fericire si dragoste. Ii imbrastisez puternic, ma topesc in privirea lor, le spun cat ii iubesc si ma rog sa fie sanatosi.

Vacanta a trecut repede si ne pregatim de plecare. Bagaje avem mai multe decat la venire.

Sara ma intreaba cat mai este pana la vacanta de vara pentru ca atunci vrea sa stea 100 de zile.

Planurile le vom face pe drum, este timp suficient pana ajungem acasa la Cluj.