Ne bucuram de fiecare data cand reusim sa ajungem la Onesti
sa ii vedem pe bunici. Se intampla rar, poate o data sau de doua ori pe an. Drumul
e foarte lung, mai ales cu doi copii energici in spate.
De data aceasta, am hotarat sa plecam noaptea, sperand ca vor
dormi si ni se va parea tuturor ca orele au trecut mai repede. A
functionat! Cand nu au dormit, ne-au ajutat cartile si diferitele activitati
pregatite.
Bucuria revederii face ca fiecare kilometru parcurs sa
merite. De cum a intrat, Sebastian a inceput explorarea, apoi amandoi s-au
bucurat de cadourile primite de la bunici si s-au jucat pana am luat masa de
pranz impreuna.
In ciuda prognozei meteo, vremea a fost frumoasa si am putut
sa ne petrecem timpul in natura, in parc, sa alergam, sa mai consumam din
energie.
 |
Am trait emotionata clipele in care Sara a vopsit oua cu
mama, cand povesteau despre traditii, si asta pentru ca imi dadeam seama cat de
pretioase vor deveni aceste amintiri pentru fiecare dintre noi!
Concentrata si
foarte implicata, Sara aseza cu grija fiecare ou si zambea multumita de
rezultat. Il striga pe Sebastian, sa ii arate, iar el exlama un “wow!” care
facea cat toate aprecierile posibile.
Noi o priveam si ne intrebam, din nou, “cand a crescut, cum de e asa mare?”
Si, daca e vorba de traditii, a fost o implinire sa pot participa alaturi de parinti la slujba de Inviere.
De fiecare data, sentimentul este coplesitor cand sute de oameni, tinand lumina sfanta, intr-un glas, rostesc “Adevarat a Inviat!”
Ma uitam la parinti si ma simteam recunoascatoare sa ii am, sa pot fi si anul acesta cu ei, pentru zilele speciale cu copiii, ce stiu ca le umplu sufletul de incantare.
Sarbatoarea a insemnat familie, regasire, armonie, iubire
si voie buna.
Am savurat si momentele doar pentru noi doi, atat de
asteptate si necesare. Fie ca a fost vorba de un simplu film pe Netflix sau
plimbari “ca odata”, bateriile s-au reincarcat (majoritatea lucrurilor ce
inainte de copii par banale, acum sunt ca o gura de aer proaspat).
Realizam ca formam aceeasi echipa unita, puternica si, tinandu-ne
de mana, pornim spre casa.
Râsul
copiilor rasuna, iar Sebastian ma striga: “mami, uite!” Se tin de mana si ochii
le sclipesc de fericire si dragoste. Ii imbrastisez puternic, ma topesc in
privirea lor, le spun cat ii iubesc si ma rog sa fie sanatosi.
Vacanta a trecut repede si ne pregatim de plecare. Bagaje
avem mai multe decat la venire.
Sara ma intreaba cat mai este pana la vacanta
de vara pentru ca atunci vrea sa stea 100 de zile.
Planurile le vom face pe drum, este timp suficient pana
ajungem acasa la Cluj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu